Canabidiolul (CBD), este unul dintre cei peste 100 de canabinoizi produși de planta de canabis, fiind unul dintre constituenții majori, al doilea după THC (iar în soiuri special crescute, chiar în cantitate mai ridicată decât THC-ul). CBD-ul prezintă o gamă mai largă de aplicații medicale față de THC: epilepsie, scleroză multiplă, spasme, anxietate, dezordini bipolare, schizofrenie, greață, cunvulsii, inflamații, etc. Totodată există studii preclinice, care sugerează că CBD-ul ar putea micșora ușor rata de eliminare a THC-ului din organism, prin interferența cu metabolismul acestuia.
S-a demonstrat că CBD-ul inhibă MRSA (stafilococul auriu rezistent la meticilină), in vitro. CBD, împreună cu un terpenoid conținut în canabis, pinena, este eficient nu numai împotriva MRSA, dar poate exercita un efect antiseptic și împotriva patogenului cheie în acnee, Propionibacterium acnes. Absorbit transcutanat, CBD-ul poate atenua totodată producerea de sebum la rădăcina acneii.
Au existat numeroase rapoarte de caz, precum și un studiu clinic, care documentează proprietățile CBD-ului de a reduce frecvența crizelor în cazul epilepsiei, inclusiv în cazurile refractare la orice alt tip de tratament (de exemplu în cazul sindromului Dravet).
Proprietățile CBD-ului
Proprietățile antioxidante ale CBD-ului joacă de asemenea un rol și în efectele neuroprotectoare și anti-ischemice ale compusului. CBD-ul s-a dovedit totodată eficient în tratarea unor afecțiuni rezultate în urma consumului de medicamente, constând în deficiențe de mișcare, numite distonie. Ca urmare a unui studiu realizat în această direcție 5 din 5 participanți au sesizat îmbunătățiri ale simptomelor, în proporție de 20–50%.
Un studiu de caz realizat în 1985, sugerează că CBD-ul ar putea fi eficient în dischinezia indusă levodopa în cazul pacienților suferind de Parkinson. Un studiu clinic realizat la scară redusă, a demonstrat de asemenea efectul terapeutic al CBD-ului în psihoza asociată bolii. Această condiție este în mod special greu de tratat, cunoscut fiind cum, în cazul bolii Parkinson, distrugerea gradată a celulelor dopaminergice ale căii nigrostriatale. În plus, majoritatea medicamentelor anti-psihotice (cu excepția clozapinului și quetiapinului) inhibă activitatea nigrostriatală a dopaminei (deși scopul acestor substanțe este acela de inhibare a căilor dopaminice din mezolimb).
Efecte si contraindicatii CBD
Studii recente demonstrează calitățile CBD-ului comparativ cu anti-psihoticele atipice în tratarea schizofreniei. S-a arătat că CBD-ul poate induce simptomele schizofreniei datorită capacității sale aparente de a stabiliza căile distruse ale receptorilor NMDA, care împărțite și uneori sunt concurate de norepinefrină sau GABA. Leweke și colaboratorii săi au realizat un studiu clinic dublu orb pe durata a 4 săptămâni, în care s-a comparat efectul canabidiol-ului purificat cu cel al amisulpridei, în ceea ce privește ameliorarea simptomelor schizofreniei la 42 de pacienți cu schizofrenie acută paranoidă. Ambele tratamente au avut ca rezultat scăderea semnificativă a episoadelor psihotice după 2–4 săptămâni. Din punct de vedere statistic, nu au existat diferențe semnificative între cele două grupuri de tratament, CBD-ul inducând totuși mai puține efecte secundare (simptom extrapiramidal, creșterea prolactinei și a greutății corporale), comparativ cu amisulprida.
Alte studii au pus în evidență descreșterea activității sistemului limbic, produsă de către CBD, precum și faptul că acesta din urmă scade tendința de izolare socială indusă de THC. În administrarea pe termen scurt a CBD-ului, s-a constatat reducerea anxietății în cazul sindromului de anxietate socială.
S-a arătat de asemenea că, CBD-ul inhibă creșterea celulelor canceroase, cu un efect redus asupra celulelor necanceroase. Deși mecanismul inhibitor nu este încă pe deplin înțeles, Ligresti și colaboratorii săi au sugerat faptul că este posibilă exercitarea de către canabidiol a efectelor respective asupra celulelor canceroase printr-o combinație de mecanisme ce includ fie activarea directă sau indirectă a receptorilor CB2 și TRPV1, și inducerea stresului oxidativ, toate acestea conducând la apoptoză.
Canabinoizii neintoxicanți, precum canabidiolul, sau agoniștii mai puternici ai CB2, precum canabinolul (CBN, cu funcție imunosupresoare) sunt candidați promițători ca substanțe antitumorale, dat fiind că ei au redus in vivo dimensiunile tumorilor, cum ar fi glioamele. Combinații între doze submaximale de THC și CBD, au fost utilizate pentru creșterea eficienței in vitro a temozolomidei în liniile de celule tumorale de tip glioblastoma multiformă. Cel mai probabil, efectele CBD-ului sunt datorate inducției apoptozei prin generarea de radicali oxigen-reactivi (ROS). Canabinoizii nepsihoactivi pot fi administrați în doze mult mai ridicate fără a se constata efectele secundare binecunoscute asociate uneori cu necesitatea întreruperii studiilor clinice datorate canabinoizilor psihoactivi.
O echipă de cercetători de la Universitatea Irvine a Californiei, a propus în ianuarie 2013 ipoteza ca efectul antimalign al CBD-ului prin generarea apoptozei, să fie datorat acțiunii sale potențiale asupra proteinei mutante p53 din celulele canceroase, datorită similarității fizico-chimice cu acidul stictic, o substanță care are de asemenea un potențial de utilizare antitumorală promițător, și care acționează asupra proteinei menționate anterior. Biologii universității, au descoperit ceea ce pare a fi un ”buzunar” eluziv al proteinei P53, care poate fi utilizat ca și țintă pentru medicamentele anti-cancer.
Sindromul Dravet este o formă rară de epilepsie, rezistentă la aproape toate medicamentele antiepileptice. Aparent, CBD-ul este singura substanță cunoscută care poate ajuta în aceste cazuri.
Un reportaj realizat în 2013 de către Dr. Sanjay Gupta, difuzat pe postul de televiziune CNN, a relatat utilizarea unui soi de canabis cu conținut virtual nul de THC dar foarte ridicat de CBD (THC 0,76% , CBD 17,61%), utilizat cu succes pentru tratamentul al unui copil de 5 ani, suferind de acest sindrom. În 2010, un alt părinte a descris cum și-a tratat fiul de 5 ani, suferind de sindromul Dravet, cu ajutorul unei tincturi de canabis, bogat în CBD. Înainte de utilizarea tincturii, copilul avea crize cu durata de o oră și jumătate, pe întreg parcursul zilei. Începând chiar din prima zi de administrare a tincturii, crizele au încetat.
Încă de acum câteva decenii, crescătorii de canabis pentru utilizare recreațională, au redus aproape la zero conținutul de CBD, crescându-l pe cel de THC, datorită cerințelor clienților lor. În ultimii ani însă, se constată producerea unor soiuri cu conținut ridicat de CBD, datorită cereri crescute a acestor tipuri pentru utilizarea medicinală.
În noiembrie 2012, un colectiv de cercetare în domeniul canabisului medicinal, a anunțat obținerea unui soi nou, cu un conținut foarte redus de THC, și având CBD-ul ca și canabinoid principal. Noul soi, numit Avidekel, conține circa 15,8% CBD, și sub 1% THC. În acest fel el poate fi utilizat cu succes pentru efectele medicinale ale CBD-ului, fără euforia indusă de THC.
Concluzii CBD
Cu toate acestea, se cuvine a preciza că, în funcție de afecțiune, s-a constatat că eficiența maximă poate fi atinsă uneori la alte rapoarte CBD/THC, uneori rapoartele inverse fiind cele potrivite (deși acestea sunt cazuri rare), iar alteori cele mai bune rezultate fiind obținute prin utilizarea unor rapoarte aproximativ unitare între CBD și THC. Aceste constatări au în general un caracter personal, venind din partea utilizatorilor particulari de canabis medicinal.
CBD-ul are o afinitate foarte scăzută față de receptorii CB1 și CB2, dar acționează ca antagonist indirect al agoniștilor acestor receptori. În timp ce acest fapt poate conduce la concluzia că ar putea ajuta la reducerea efectelor THC-ului, în anumite situații este posibil ca acest efect să fie potențat, prin creșterea densității receptorilor CB1, sau prin alte mecanisme ce implică acest receptor. Totodată, CBD-ul este un agonist invers al receptorilor CB2. Recent, s-a descoperit că este antagonist al nou descoperitului receptor canabinoid, GPR55, exprimat în foarte mare măsură în nucleul caudat și putamen.
S-a arătat deasemenea că CBD-ul acționează ca agonist al receptorului 5-HT1A, acțiune care este implicată în efectele sale antidepresive, anxiolitice, și neuroprotectoare. Totodată, canabidiolul este un modulator alosteric al receptorilor opioizi miu și delta (cu rol analgezic printre altele).
Totodată, unele dintre efectele farmacologice ale CBD-ului, au fost atribuite acțiunii agoniste asupra receptorilor PPAR-gama (cu rol în stocarea acizilor grași și în metabolismul glucidelor), precum și în modularea eliberării intracelulare de calciu.